LACUL
Mihai Eminescu
(1876, 1 septembrie)
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarca;
Tresarind în cercuri albe
El cutremura o barca.
Si au trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult si parc-astept
Ea din trestii sa rasara
Si sa-mi cada lin pe piept;
Sa sarim în luntrea mica,
Îngânati de glas de ape,
Si sa scap din mâna cârma,
Si lopetile sa-mi scape;
Sa plutim cuprinsi de farmec
Sub lumina blândei lune,
Vântu-n trestii lin fosneasca,
Unduioasa apa sune!
Dar nu vine... Singuratic
În zadar suspin si sufar
Lânga lacul cel albastru
Încarcat cu flori de nufar.
